Reguli de bun simț pe care un creștin trebuie să le respecte în biserică

Marea majoritate a românilor au fost cel puțin o dată la biserică în viață dar probabil nu foarte mulți țin cont de câteva reguli de bază care trebuie respectate într-o biserică. Părintele Eugen Ramon Ilie, protoiereul Călăraşiului şi slujitor în parohia “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”(Volna) spune că oamenii trebuie să intre cu respect în biserică şi să dea dovadă de educaţie. “Încercăm să-i întoarcem cu faţa către Biserică şi pe cei care nu prea obişnuiesc acest lucru, mai ales pe tineri, de accea este esenţial ca ei să ştie ce trebuie să facă atunci când vin la slujbă. Dumnezeu nu este impresionat de cum arătăm în exterior(haine, machiaj, ruj etc.) ci de cum arătăm în interior, de adoraţia noastră pentru lucrările Lui şi de pioşenia noastră”, a explicat preotul pentru adevarul.ro

Părintele Ramon îi sfătuieşte pe credincioşi ca în timpul slujbei să nu se abată cu mintea la nimic pământesc, “pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărată reculegere şi rugăciune. De aceea nu este deloc potrivit să intri cu telefonul mobil deschis în Sfânta Biserică.”

Iată care sunt cele 18 reguli care trebuie respectate în biserică :

  1. Să fii împăcat cu toţi, inainte de a pleca de acasă.
  2. Să vii cât mai devreme la biserică, înainte de începerea Sfintei Liturghii.
  3. Să te închini cu evlavie la sfintele icoane.
  4. Să nu săruţi sfinţii din icoane pe faţă.
  5. Femeile şi fetele să fie îmbrăcate în rochii sau fuste lungi necrăpate – nu cu pantaloni ca bărbaţii – să fie acoperite cu basma pe cap.
  6. Să aduci un mic dar la Sfântul Altar, prescuri, lumânări, tămâie, pomelnic pentru toţi ai casei.
  7. Să te aşezi la locul tău – bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga.
  8. Să nu vorbeşti în timpul slujbei.
  9. Nu ai voie să te mai închini la icoane, nici să mai aduci daruri la Sfântul Altar, după începerea Sfintei Liturghii, pentru a nu tulbura slujba, pe care să o asculţi cu evlavie.
  10. Să faci semnul Sfintei Cruci corect, nu în batjocură, fluturând mâna de mai multe ori, fără să ştii nici tu ce voieşti să faci.
  11. Cei care se împărtăşesc, după ce se cântă la strană „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos…” se închină la icoane, apoi îşi cer iertate celor din jur, aprind o lumânare şi se apropie de Sfântul Altar.
  12. Când preotul iese cu Sfântul Potir, te aşezi în genunchi şi zici rugăciunea: „Cred Doamne şi mărturisesc…” şi celelalte ce urmează, apoi te ridici şi treci în faţa Sfântului Potir pentru a primi Sfintele Taine.
  13. Te întorci prin partea stângă, iei sfânta anafură şi puţin vin.
  14. Mergi la locul tău şi citeşti rugăciunile de mulţumire.
  15. În ziua în care te-ai împărătşit nu ai voie să mai săruţi icoane ori şi să arunci ceva jos din gură.
  16. După terminarea slujbei mergi acasă, faci 3 închinăciuni şi zici rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat…”.
  17. Să povesteşti la cei de acasă care nu au mers la Sfânta Biserică, tot ce ai auzit din Apostol, Evanghelie şi predica spusă de preot.
  18. Să serveşti masa, apoi să te odihneşti având în minte sfânta rugăciune şi păstrând în suflet bucuria Liturghiei.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri