Şofer român de camion, jefuit pe autostradă, în pauza de odihnă. Hoţii, prinşi după o urmărire ca-n filme

Un şofer român de TIR a fost jefuit pe autostradă, în Italia, pe A14. Acesta a rămas fără marfă în valoare de 40 000 de euro.

Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 16 septembrie, pe autostrada A14  din Italia (zona de servicii Alento Ovest). Un şofer român de TIR  a fost victima unor hoţi, care au profitat de faptul că dormea pentru a-i fura toată marfa din autovehicul. Este vorba de anvelope în valoare de 40.000 de euro, pe care abia le încărcase din Germania.

Hoţii, doi indivizi, care au la activ furturi comise în aceeaşi manieră, au forţat sigiliile TIR-ului, au sustras anvelopele şi le-au încărcat într-un alt camion, cu care au plecat de la locul faptei.

Nu au reuşit să ajungă prea departe. Un echipaj al poliţiei italiene i-a interceptat la km 428 de pe A14, după ce fuseseră identificaţi în trafic de o patrulă a poliţiei rutiere Pescara Nord.

Hoţii au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi au încercat să fugă. După o urmărire ca-n filme pe autostradă, carabinierii le-au blocat camionul la km 472 + 500 sud, în zona Termoli.

Atât bunurile furate, cât şi camionul folosit pentru furt  au fost confiscate. Cei doi hoţi, cu domiciliul în provincia Andria, au fost arestaţi şi urmează să fie trimişi în judecată pentru furt calificat.

Vezi și asta

Două românce, mamă și fiică, arestate în Italia. Acuzații grave despre jefuirea bătrânilor

Două femei de naționalitate română, mamă și fiică, în vârstă de 44 și 21 de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *