Un român de 50 de ani din Italia și-a ucis soția apoi și-a luat viața. Au fost găsiți amandoi fără suflare în casă

Tragedie de nedescris, vineri, 15 octombrie, la Montesilvano, în provincia Pescara din Abruzzo, unde doi români, soț și soție, au fost găsiți morți în bucătăria casei în care locuiau.

Carabinierii au ajuns împreună cu echipajul medical de la 118 la domiciliul celor doi români, situat pe via Tagliamento, nr. 11, după ce au fost sunați de vecinii înspăimântați de țipetele care s-au auzit din apartament. Odată intrați în casă, militarii au găsit corpurile conaționalilor noștri unul peste altul, în bucătărie, relatează Il Pescara.it.

Din primele cercetări rezultă că în jurul orei 8:30, un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 50 de ani, cu inițialele D.S., și-a lovit mortal soția cu un cuțit de bucătărie, după care s-a sinucis cu același cuțit, procurându-și o rană fatală în zona abdomenului.

Femeia, cu inițialele numelui C.C.F., era de aceeași vârstă cu soțul său.

Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, pentru niciunul dintre ei, cei doi români erau decedați când autoritățile au sosit la casa lor.

Cuplul are un copil în vârstă de 10 ani, care frecventează cursurile școlii din Montesilvano și care nu era acasă în momentul tragediei.

Potrivit mărturiilor vecinilor și cunoscuților, cei doi soți români locuiau în Italia de 15 ani și erau perfect integrați. Bărbatul era zidar, dar nu lucra de câteva luni, iar soția sa lucra pentru o firmă de curățenie.

Vecinii au povestit că din casă s-au auzit țipete timp de vreo 10 minute, apoi cineva a văzut o persoană în spatele geamului care cădea la pământ. Cunoscuții au încercat să-i contacteze pe cei doi români și văzând că nimeni nu le răspunde au sunat la carabinieri. „Erau oameni, buni, serioși, mereu disponibili și respectați de toată lumea”, au povestit vecinii despre românii noștri.

Investigațiile în acest caz au fost încredințate carabinierilor din nucleul de anchetă al comandamentului provincial Pescara.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri