Cât mai costă un vot în România. Primar reținut pentru că a plătit doi alegători

Dacă vă întrebați cât costă un vot pentru alegerile locale din iunie 2016 în România, răspunsul pare să fie dat de procurorii din Pitești. Conform Mediafax , procurorii piteșteni l-au reținut ieri pentru 24 de ore pe primarul localității Bradu, Florin Frătică, care este acuzat de mită electorală.

Mai exact, conform unor surse citate de agenția de presă mai sus menționată, primarul este acuzat de coruperea alegătorilor, abuz în serviciu și șantaj. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă judecătoria din Pitești, Antonia Diaconu,  a menționat că primarul Frătică este suspectat că ar fi plătit doi cetățeni ai comunei Bradu cu câte 50 de lei, pentru a fi votat pe 5 iunie 2016.

Primarul Florin Frătică își încheie cel de-al doilea mandat la conducerea primăriei din Bradu și acum încearcă să obțină cel de-al treilea mandat. Nu este prima dată când edilul este implicat în fapte penale, anul trecut acesta fiind vizat într-un dosar de evaziune care are un prejudiciu constatat de peste 30 de milioane de euro. În acest dosar procurorii au început urmărirea penală față de 50 de persoane și 116 firme care au fost implicate într-o amplă acțiune de prejudiciere a bugetului de stat.

În ceea ce privește situația actuală a primarului Frătică, acesta urmează să fie prezentat astăzi în fața judecătorilor și aceștia vor decide dacă va fi arestat sau va fi cercetat în libertate.

În concluzie, dacă se va dovedi fapta de care primarul comunei Bradu este acuzat, 50 de lei costă un vot în comunele din județul Pitești.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri