Iohannis: România se va implica pentru românii din Marea Britanie

Klaus Iohannis a vorbit astăzi  iarăși de intenția României de a se implica în sprijinul românilor care muncesc și locuiesc în Marea Britanie. România este conștientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie și va face acest lucru, iar decizia poporului britanic, în urma referendumului, ca Regatul să iasă din Uniunea Europeană trebuie abordată cu luciditate și calm, a declarat marți, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis.

Președintele a vorbit cu presa română la sosirea lui la Consiliul European. Tema principală a reuniunii de la Bruxelles a șefilor de state și de guverne este ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un proces ce nu are precedent în istoria UE.

În acest context, șeful statului a vorbit despre prioritățile României și despre cum ar trebui abordat acest moment de criză, la nivel european.

“Noi avem suficient de multe lucruri de negociat. Mă gândesc la românii care trăiesc și lucrează în Marea Britanie și pentru care avem de gând să ne implicăm”, a declarat Iohannis, în interviul transmis de Digi 24. “Dacă românii doresc să lucreze acolo, este bine să găsească condiții echitabile, iar pentru cei care s-au stabilit acolo trebuie să purtăm negocierea în sensul în care să nu aibă ei pierderi de suportat din cauza acestei mișcări”, a precizat Iohannis.

El a îndemnat la calm în evaluarea acestei situații. “În niciun caz nu este cazul să intre cineva în panică. România este conștientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie și o va face”, a subliniat Iohannis.

Șeful statului a spus că Marea Britanie și România au puncte de vedere foarte apropiate în privința unor chestiuni de politică externă și securitate.

La nivel european, Klaus Iohannis a apreciat că, în prezent, țările din UE au păreri diferite privind Brexitul.

“Din diferitele luări de poziții publice există opinii ușor diferite. Unii vor să fie presată Marea Britanie, să plece imediat, alții ar sugera chiar că ar fi bine să se aștepte foarte mult”, a spus președintele României.

Totodată, a subliniat el, “nu se poate negocia nimic până ce nu există o solicitare scrisă din partea Marii Britanii (de ieșire din Uniune — n.r.)”. “Până în toamnă este foarte puțin probabil să avem un document pe care să putem negocia”, a arătat Iohannis.

Șeful statului român a subliniat că această situație trebuie tratată cu “luciditate”.

“Nu este cazul să ne grăbim peste măsură. Este bine să abordăm lucrurile cu calm, multă luciditate și fiind vorba de Marea Britanie (…), indiferent dacă se decide să plece sau să rămână, Marea Britanie rămâne un partener foarte important pentru Uniunea Europeană și pentru România și cred că este foarte ‘fair’ (…) să pregătim această mișcare foarte bine și să facem să rezulte, atât cât se poate, o situație în avantajul tuturor părților”, a precizat președintele României.

Întrebat cum își explică votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, Klaus Iohannis a spus că unele răspunsuri pe acest subiect ar putea fi “dureroase” și vor fi aflate în timp.

“Sunt întrebări la care trebuie să găsim răspunsuri noi, cu toții, împreună. Sunt răspunsuri… probabil unele dureroase și nu o să le găsim repede. Dar eu sper să avem puterea să acceptăm aceste întrebări și să găsim răspunsurile corecte”, a mai spus șeful statului român conform Agerpres. 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri