Ministrul Olguța Vasilescu – “Este interzis accesul copiilor la acest tip de manifestări”

Ministrul Muncii şi al Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu – a reluat, vineri, în24 februarie,într-un interviu oferit agenției Mediafax, tema prezenței copiilor la protestele din ultima perioadă. Vasilescu a declarat că, potrivit cadrului legal care se aplică în acest moment în România, părinţilor le este interzis să îşi aducă copiii la protestele care au scopul să influenţeze/să schimbe decizia autorităţilor, cu atât mai mult cu cât vorbim de proteste neautorizate.

„Legea este foarte clară, am văzut că s-au pus tot felul de fotografii ale oamenilor politici întrebând de ce nu au fost sancţionaţi că au fost cu copilul la vot sau că au participat la sărbătoarea de 1 Decembrie alături de copii. Legea este foarte clară din acest punct de vedere, nu ai voie să aduci copii la manifestări menite să influenţeze decizia autorităţilor. Asta înseamnă mitinguri de protest.

De ce? Pentru că în cadrul acestor mitinguri se întâmplă şi lucruri mai puţin plăcute, cum au fost din păcate cazuri şi în această perioadă când jandarmii au fost loviţi de către protestatari, chiar au fost situaţii în care un jandarm din altercaţiile de la acest miting neautorizat a avut piciorul tăiat, care a fost în pericol să-şi piardă vederea. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla pentru un copil să se întâmple aceste lucruri?! Nici măcar nu vreau să mă gândesc.

Deci legea, din acest punct de vedere, este foarte clară, nu se interzice accesul copiilor la manifestări, asta e o prostie, am tot văzut că tot circulă pe tot felul de posturi de televiziune de la oameni care nu au citit legea. Este o lege foarte clară din acest punct de vedere (…) Discuţia poate să fie mai largă. În primul rând vorbim de un miting neautorizat şi de aici încolo nu mai trebuie să facem precizări”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri