Românii morți în accidentul din Italia. Locuiau în străinătate și erau într-o excursie la Veneția

Patru români au murit în accidentul care a avut loc marți, 3 octombrie, la Mestre, lângă Veneția, unde un autobuz s-a prăbușit de pe șosea în timp ce traversa un viaduct. În accident au murit 21 de persoane și alte 15 au fost rănite.

După eforturi de o noapte și o zi, timp în care a avut loc identificarea victimelor, Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste au confirmat că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români, doi părinți și copiii lor.

Fetele, Aurora Maria de 8 ani și Georgiana Elena de 13 ani, mama lor Mihaela Loredana, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea Gabriel Ogrezeanu, în vârstă de 45 de ani, au murit pe loc în accident.

Cei patru români locuiau în Germania și erau în timpul unei excursii la Veneția, informează Observator.

Părinții erau originari din județele Argeș și Dâmbovița. Au plecat din țară de ceva timp, pentru un trai mai bun și s-au stabilit în Germania, unde găsiseră locuri de muncă și unde aveau rezidența.Trupurile celor patru sunt la morga spitalului din Veneția și vor fi repatriate odată ce autoritățile române vor hotărî acest lucru, de comun acord cu cele italiene.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri