Teroriştii fanatici ai Al-Qaida pregătesc “ATENTATE DE MARE AMPLOARE”! Tinta Marea Britanie!

Andrew Parker, șeful MI5, serviciul britanic de informaţii interne, a avertizat, la o zi după sângerosul atentat comis la Paris contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, că un grup islamist extremist se află în Siria unde pune la cale “atentate de mare amploare” în Occident. “Ştim că un grup de terorişti fanatici ai organizaţiei Al-Qaida pregăteşte în Siria atentate de mare amploare contra Occidentului”, a spus Parker.

Potrivit șefului MI5, amenințările din partea extremiștilor sunt în creștere și în curs de desfășurare. Parker a estimat că 600 de extremiști se află printre britanicii care au plecat în Siria. “Un număr semnificativ a aderat la ISIS”, a precizat șeful serviciului britanic de informaţii interne.

Un cleric din cadrul grupării Statul Islamic (SI) a revendicat atacul de la sediul publicaţiei satirice „Charlie Hebdo”. „Am început cu Franţa operaţiunea, pentru care ne asumăm responsabilitatea”, a declarat Abu Saad al-Ansari. „La 10 ianuarie vor avea loc atacuri în Marea Britanie, America şi alte ţări”, a adăugat predicatorul.

surse: adevarul.ro si agerpress

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri