Un român s-a luat la bătaie cu mai mulți polițiști într-un oraș din Austria. Pe unul a vrut să îl muște

Un român în vârstă de 24 de ani s-a luat la bătaie cu o patrulă de poliţie în centrul oraşului austriac Klagenfurt şi a încercat să muşte un agent în timpul arestării, relatează presa austriacă, citată de News.ro.

În momentul când o maşină de poliţie a oprit la un semafor, românul a început să facă gesturi jignitoare, arătându-le poliţiştilor inclusiv degetul din mijloc, aparent fără niciun motiv. Incidentul a avut loc acum doua saptamani.

Mai întâi, tânărul de 24 de ani a făcut gesturi jignitoare poliţiştilor din maşina de patrulare, apoi s-a întins cu spatele pe capota maşinii de patrulare şi a continuat să facă gesturi jignitoare la adresa poliţiştilor care stăteau în vehicul.

Când agenţii i-au cerut să se îndepărteze de vehicul, bărbatul a atacat o poliţistă. În timpul arestării sale ulterioare, acesta a încercat să muşte un agent. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească un spray cu piper împotriva lui. Bărbatul a fost reţinut temporar şi dus în arestul poliţiei din Klagenfurt după ce a primit îngrijiri medicale. El va fi raportat, după ce ancheta va fi finalizată.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri