BREXIT: Sondaje contradictorii cu 5 zile înainte de referendum

Tabăra care vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană conduce cu aproape 7 puncte asupra celor care susțin retragerea UK (BREXIT)  din interiorul Uniunii Europene, la mai puțin de o săptămână până la referendumul din 23 iunie, potrivit unui sondaj telefonic publicat vineri și citat de Reuters și Agerpres.

Sondajul realizat de BMG pentru The Herald arată sprijinul pentru “Remain”, campania pentru a rămâne în UE, de 53,3%, în timp ce “Leave”, tabăra pentru a ieși, are un sprijin de 46,7%. Sondajul, efectuat pe un eșantion de 1.064 adulți între 10 și 15 iunie, îi exclude pe cei care “nu știu”, notează Reuters.

În schimb, un sondaj BMG online separat arată tabăra “Leave” conducând cu 10 puncte, 55,5% față de Remain la 44,5%.  Sondajul a fost realizat înainte de asasinarea politicianului laburist britanic Jo Cox joi, fapt ce a determinat suspendarea campaniei ambelor tabere, a mai relatat Reuters.

Sondajul BMG era așteptat la 16 iunie dar publicarea sa a fost amânată din cauza uciderii deputatei britanice Jo Cox.

Menționăm că referendumul din 23 iunie este așteptat cu sufletul la gură de sutele de mii de muncitori români și nu numai care au imigrat în UK pentru a își găsi condiții mai bune de viață. Un eventual BREXIT le poate crea acestora probleme majore în ceea ce privește munca și viața în Regatul Unit.

Vă amintim că zilele trecute, cel mai bine cotat tabloid din Marea Britanie a trecut în tabără celor care vor ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană și a publicat pe prima pagină un îndemn pentru votul împotriva UE. Vezi aici cum a promovat The Sun părăsirea UE.

Încă o lovitură. Cel mai mare tabloid britanic susține ieșirea UK din UE

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri